Preasfințitul Veniamin a oficiat slujba înmormântării doamnei Maria Drăgănescu - mama părintelui Mihai Drăgănescu, de la Parohia “Nașterea Maicii Domnului” Palanca

     În ziua de marți, 20 Decembrie 2022, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a săvârșit slujba înmormântării pentru adormita roaba lui Dumnezeu - Maria, mama părintelui Mihai Drăgănescu, la Biserica “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Buda, Protopopiatul Ploiești Sud, la care au participat părinții de la Centrul Eparhial din Cahul și apropiați ai familiei îndoliate.

     Preasfinția Sa, după încheierea rânduielilor liturgice, a rostit un cuvânt de învățătura și de mângâiere pentru familia îndoliată, vorbindu-le celor prezenți despre cum trebuie Creștinul sa se pregătească in viața aceasta pentru viața cea veșnica, despre viața de după moarte, arătând virtuțile care i-au caracterizat viața și care au făcut ca in cei doi fii sa rodească sămânță credinței, devenind in cele din urma slujitori ai Sfintelor Altare.

Biroul de presa al Episcopiei Basarabiei de Sud.

Galerie foto