În contextul Anului centenar al Patriarhiei Române și al Mitropoliei Basarabiei, dar și al Anului comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea, în cadrul Episcopiei Basarabiei de Sud, anul 2025 a fost marcat de o dinamică aparte în toate segmentele de activitate, atât prin implicarea noastră, dar și a slujitorilor de la Centrul eparhial, din protopopiate, parohii și mănăstiri, rezultatele fiind încurajatoare și dătătoare de speranță pentru misiunea noastră și a preoților harnici și jertfelnici din eparhie, învățându-ne că prin lucrare jertfelnică și în comuniune, noi continuăm lucrarea apostolică din spațiul Basarabiei, urmând vrednicilor înaintași.
În acest sens, în urma centralizării datelor de la protopopiate, parohii și mănăstiri, dar și a analizării activităților pastoral-misionare, social-filantropice și de ajutorare, cultural-educaționale și activitățile cu tinerii, canonico-juridice și de consolidare a patrimoniului, edilitare, economice și de solidaritate între unitățile administrativ teritoriale ale Episcopiei, s-a constat o evoluție pozitivă, cu perspective pentru anul 2026, care, în Patriarhia Română, prin tematica Anului omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, monahii, soții și mame), ne cheamă să întărim comuniunea dintre noi și să păstrăm valorile credinței pe care o împărtășim.
Din evidențele existente la Centrul eparhial, în anul 2025 la registratura Episcopiei au fost înregistrate 1475 acte, au avut loc o ședință a Adunării Eparhiale, 12 ședințe ale Permanenței Consiliului Eparhial, 4 ședințe ale Conferințelor pastoral-misionare, precum și mai multe ședințe administrative lunare la Protopopiate, la care s-au discutat problemele concrete, identificându-se soluții pastorale.
Astfel, după cum am văzut pe parcursul anului 2025 activitățile pastoral-misionare s-au concretizat în continuarea demersurilor pentru ca Evanghelia și valorile credinței să fie împărtășite la toate categoriile de credincioși atât în mediul urban, cât și în cel rural. Preoții din parohii, sub coordonarea părinților protopopi și a Centrului eparhial, au înmulțit activitățile liturgice săptămânale, organizând slujbe misionare și activități educaționale cu caracter periodic, dar și cu caracter ocazional, între acestea se înscriu: predicile duminicale, Conferințele administrative lunare protopopești, Conferințele pastoral-misionare, activitățile catehetice organizate la parohii în perioada posturilor, dar și discuțiile cu credincioșii.
Pe parcursul anului 2025 în cadrul Episcopie Basarabiei de Sud s-au oficiat mai multe Sfinte Liturghii - 6913, 889 Botezuri, 350 cununii și 870 înmormântări, cu aceste ocazii preoții fiind în mijlocul credincioșilor și rostindu-le cuvânt de învățătură.
Un loc aparte în viața parohiilor l-au avut slujbele misionare ocazionale și cu ocazia săvârșirii Sfintelor Taine, mai ales a Tainei Sfântului Maslu, când atât clericii, cât și credincioșii s-au rugat împreună, au petrecut împreună și s-au sfătuit în diferitele probleme ale vieții. Ne bucură conlucrarea dintre parohii și mănăstiri și solidaritatea în acțiunile misionare, dar și conlucrarea cu reprezentanții autorităților locale. Efectele se văd în viața parohiilor, așa cum s-a putut constata. A crescut numărul credincioșilor care participă la sfintele slujbe și înțeleg rolul credinței în viața lor.
De asemenea, mai mulți tineri s-au apropiat de Biserică și chiar au înțeles că toți facem parte din Biserică și trebuie să răspundem chemării lui Dumnezeu, ca unii care suntem mădulare ale Trupului lui Hristos.
În plan administrativ, în anul 2025 a crescut numărul parohiilor, unele fiind înființate, iar altele revenind sub omoforul Bisericii Mame. Pe parcursul anului am avut bucuria și binecuvântarea să primim vizitele mai multor ierarhi, care au participat la slujbele misionare, binecuvântând eparhia noastră.
Menționăm că în anul 2025 s-a făcut proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Iraclie din Basarabia, la Cahul, un eveniment cu impact deosebit pentru toată eparhia. De asemenea, au fost organizate mai multe procesiuni cu sfintele moaște la parohii și mănăstiri.
În plan social-filantropic, activitățile s-au desfășurat pe mai multe direcții, cu beneficiari concreți, care au simțit dragostea și susținerea Bisericii:
Pe de altă parte în eparhie, cu sprijinul Mitropoliei Europei Occidentale și Meridionale și a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei s-a desfășurat un program de burse periodice cu valoare fixă, pentru familiile defavorizate, care au primit produse alimentare și igienice (30 de burse, pe parcursul mai multor luni).
S-a derulat cu succes Programul Social „Toiagul Nădejdii” care a sprijinit 5 cazuri sociale din Parohia „Sf. Ier. Luca al Crimeii” din orașul Leova; precum și Programul Social „Banca de haine” de care au beneficiat parohiile din Cimișlia, Căușeni, Anenii Noi, Cahul și Ștefan-Vodă cu o cantitate totală de peste 7.200 kg. Acestora s-au adăugat Bursa chiriarhală Sfântul Ierarh Dionisie, în valoare de 20.000 lei fiecare, oferită în anul 2025 la 4 beneficiari, precum și alte sume acordate pentru cazuri social-medicale urgente, în valoare de peste 80.000 lei, fără a fi menționate activitățile de ajutorare făcute de fiecare cleric și parohie.
Întrucât Eparhia Basarabiei de Sud este succesoare Episcopiei Cetății Albe-Ismail, în contextul războiului din Ucraina, prin preoții din Protopopiatul Ismail, s-au acordat ajutoare umanitare atât în cele două parohii din cuprinsul Protoieriei, parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Hagi-Curda și parohia „Sfântul Apostol Andrei” Reni, cât și din alte localități locuite majoritar de etnici români, dar și pentru cetățenii ucraineni.
Astfel, cu sprijinul Asociației „Voluntari fără frontieră” în parteneriat cu Asociația Religioasă „Melchisedec Ștefănescu” din satul Priozeornoe, pentru regiunea Herson au fost duse 2 tir-uri umanitare, distribuindu-se populației peste 44 tone de produse alimentare. În acest proiect am fost susținuți de prietenii din România, în special de dl Petre Oprean și Spitalul Lukas din Laslea, împreună cu alți oameni cu inimă mare. Valoarea acestora ridicându-se la peste 100.000 euro. Recent, cu binecuvântarea noastră, prin bunăvoința Spitalului Lukas din Laslea, județul Sibiu, a fost donată Administrației Regiunii Odesa, a doua caravană medicală (camion cu cabinete mobile) cu echipamente medicale și consumabile pentru nevoile cu care se confruntă din cauza războiului. Mulțumim binefăcătorilor și ne rugăm să fie pace și să se încheie războiul din țara vecină.
Din cauza contextului războiului și a sărăciei cu care se confruntă majoritatea satelor, preoții din parohii și monahii din mănăstiri și-au concentrat atenția asupra social-filantropice, făcându-se Samariteanul milostiv și mâinile binefăcătoare ale lui Dumnezeu.
În plan cultural-educaționale, dar și prin activitățile cu tinerii, în Episcopia Basarabiei de Sud în anul 2025 s-au organizat mai multe activități, după cum urmează:
De asemenea, mai mulți tineri au primit binecuvântarea de a face studiile în România, Episcopia Basarabiei de Sud susținând activitatea celor două extensii ale Facultăților de Teologie din Iași, pentru licență și din București, pentru masterat, aici, la Chișinău, în cadrul Universității de Stat, se pregătesc viitorii preoți și profesorii de Religie, aceștia obținând diplome ale unor instituții de învățământ cu prestigiu din România.
Un loc aparte l-au avut activitățile misionare desfășurate cu ocazia marilor Sărbători creștine, la Învierea Domnului și la Nașterea Domnului, concertele de colinde și de pricesne etc., la care au participat mai multe coruri din eparhie.
Pe lângă activitățile amintite mai sus, în anul 2025 am acordat o atenție deosebită lucrărilor edilitare, în Episcopie aflându-se în construcție trei mănăstiri, mai multe biserici, centre social-pastorale și filantropice, care răspund nevoilor misionare și vin să susțină misiunea clericilor din parohii.
În anul 2025, prin stăruința preoților și cu susținerea Centrului eparhial au fost începute, continuate s-au finalizate lucrările la unele edificii bisericești. Pe parcursul anului, în urma finalizării lucrărilor de construcție sau a lucrărilor de restaurare și înnoire, au fost sfințite 7 biserici și un Centru social-pastoral.
În prezent, avem 9 biserici în construcție, 16 biserici pregătite sau în curs de executare a picturii, la 6 biserici de executat tencuielile exterioare, la 7 de reparat acoperișul, la 4 biserici trebuie restaurată pictura sau refăcută din nou, iar la 12 parohii de construit biserici.
Pentru multe dintre acestea obținând sprijin financiar din partea Secretariatului de Stat pentru culte, a Departamentului pentru relația cu Republica Moldova și a Departamentului pentru relația cu românii de pretutindeni, dar și a altor binefăcători.
În cuprinsul eparhiei, la parohii, mănăstiri și alte așezăminte activează 116 clerici, care slujesc în cele peste 90 de parohii organizate în 7 protopopiate.
Pentru activitățile meritorii și în contextul Anului centenar mai mulți clerici și mireni au primit distincții patriarhale, Crucea centenarului, dar și ordine eparhiale, precum și și alte diplome.
Mulțumim Guvernului României, care în anul 2025 a susținut proiectele edilitare și cultural-educaționale ale Eparhiei Basarabiei de Sud, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, Departamentul pentru Românii de pretutindeni și Departamentul pentru relația cu Republica Moldova. Mulțumim tuturor binefăcătorilor, precum și preoților, credincioșilor și membrilor Adunării eparhiale din Episcopie, care s-au mobilizat pentru buna desfășurare a activităților.
În mod special, le mulțumim consilierilor de la Centrul eparhial și părinților protopopi, părinților stareți și părinților de la parohii pentru activitatea lor și devotamentul față de Biserica lui Hristos, pentru jertfelnicia și dăruirea de sine cu care au activat în anul 2025, rugându-l pe Dumnezeu să binecuvinteze lucrarea noastră și în anul 2026.
† Veniamin,
Episcopul Basarabiei de Sud