Elena Alistar – o figură emblematică a Unirii Basarabiei cu România

Elena Alistar – o figură emblematică a Unirii Basarabiei cu România[1]

 

 

La 27 martie 1918, Sfatul Țării de la Chișinău a votat unirea Basarabiei cu România, marcând astfel primul pas în făurirea României Mari. Anul 2025 consemnează 107 ani de la acest eveniment istoric, un moment definitoriu pentru identitatea și destinul basarabenilor.

Acest act nu a fost doar o simplă formalitate politică, ci o necesitate istorică și națională, venită după mai bine de un secol de ocupație țaristă. După unire, Basarabia a cunoscut transformări profunde în plan social, bisericesc și administrativ, contribuind astfel la modernizarea și integrarea sa în structurile statului român.

Evenimentul de la 27 martie 1918 rămâne un reper fundamental în istoria națională. În acea zi, Sfatul Țării s-a reunit la Chișinău pentru a vota unirea Basarabiei cu România. Într-o atmosferă tensionată, marcată de influențe rusești și presiuni externe, deputații au fost chemați să decidă soarta provinciei. În urma dezbaterilor, unirea a fost votată cu 86 de voturi pentru, 3 împotrivă și 36 de abțineri.

Printre cei 86 de deputați care au susținut unirea s-a numărat și Elena Alistar, pe care o comemorăm astăzi, în mod deosebit, aici, în satul Roșu. Aceasta fiind fiica preotului Vasile Balan, care în urmă cu aproximativ 140 ani a fost primul preot al acestei comunități.

Elena Alistar[2] s-a născut la 1 iunie 1873 în comuna Vaisal, raionul Ismail, fiind prima dintre cei șapte copii ai preotului Vasile și ai prezbiterei Elizaveta Balan. După studiile la Școala Eparhială de Fete din Chișinău, a absolvit Seminarul Teologic din Ismail în 1890.

A fost căsătorită cu preotul Dimitrie Alistar, care a slujit în satul Răzeni, județul Chișinău. Din nefericire, după doar câțiva ani, acesta a trecut la cele veșnice, răpus de tuberculoză, lăsând-o văduvă.

 În anul 1909, după trecerea la cele veșnice a soțului s-a înscris la Facultatea de Medicină a Universității din Iași, dorind să înțeleagă mai mult cauzele medicale care au condus la deces, iar în paralel a desfășurat o intensă activitate naționalistă alături de medicului Daniel Ciugureanu, la rândul lui fiu de preot și absolvent de studii teologice.

Ca pedagog, Elena Alistar a predat la școlile din satele Roșu, Zîrnești și Văleni (județul Cahul) și în Rezeni (județul Chișinău).

După formarea României Mari, s-a impus ca lider politic de prim rang, sprijinind măsurile legislative și executive ale Partidului Poporului, condus de mareșalul Alexandru Averescu. A colaborat cu diverse publicații locale, militând neobosit pentru întărirea conștiinței românești în Basarabia.

La 1 decembrie 1918 a fost numită director al Școlii Eparhiale de Fete din Chișinău, unde a lucrat până în 1938.

Elenei Alistar i se datorează și fondarea Ligii Culturale a Femeilor din Basarabia și a Ligii Femeilor Române, menite să consolideze identitatea națională a femeilor românce de dincolo de Prut. De asemenea, a fost activă în Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române și în Crucea Roșie, aducându-și contribuția prin experiența sa politică, pedagogică și medicală[3].

După ocuparea Basarabiei de către sovietici, în 1940, s-a refugiat în România, stabilindu-se la Iași. Ulterior, a fost arestată de regimul comunist fiind acuzată de „atitudine ostilă față de puterea sovietică” și trimisă la Pucioasa, județul Dâmbovița, unde a trecut la cele veșnice în 1955, fiind înmormântată de preotul basarabean Dumitru Balaur, preot slujitor la biserica Parcul Domenilor-Cașin. După câțiva ani, rămășițele sale pământești au fost strămutate la Cimitirul Bellu din București.

În urmă cu trei ani, la 104 ani de la Unire, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la Cimitirul Bellu din București, am săvârșit slujba parastasului pentru Elena Alistar. În cuvântul rostit atunci, am subliniat importanța figurii sale, rămânând în conștiința basarabenilor ca un simbol al curajului și al devotamentului față de neam. Viața i-a fost plină de surprize, dar Dumnezeu i-a ocrotit pașii și i-a dat putere să fie ca o mamă pentru elevele sale, o soție model și o supraviețuitoare a tuturor greutăților prin care a trecut după cel de al II-lea Război Mondial, greutăți prin care au trecut basarabenii refugiați în România, dar mai ales cei care au deținut funcții sau demnități în perioada interbelică.

Din cei 86 de membrii ai Sfatului Țării care au votat Unirea Basarabiei cu România, la mai puțin de jumătate se cunosc reperele lor biografice și locurile unde-și dorm somnul de veci. În prezent ne este cunoscut faptul că 11 au fost înmormântați la Chișinău, 10 la București, 8 în cimitirul Mănăstirii Cernica, 6 la Iași, 10 în Rusia, 5 în alte localități din România și Republica Moldova, unul în Polonia și unul în Canada.

Unul dintre ei, o figură eclesiastică emblematică și o personalitate a Bisericii din Basarabia, Părintele Alexandru Baltaga a fost canonizat recent de Biserica Ortodoxă Română, acesta murind ca martir în temnițele comuniste din Cazan.

Ne bucurăm că în acest an, cu sârguința preotului paroh Pavel Tudoreanu din satul Roșu și a comunității locale s-a așezat un bust al Elenei Alistar, bust ce a fost sfințit cu binecuvântarea noastră de un sobor de preoți în data de 27 martie 2025, zi în care am participat la Ședința Sfântului Sinod. Acest monument a fost ridicat în memoria Elenei Alistar, care a activat în acest sat și a lăsat amintiri frumoase în inimile locuitorilor.

Pentru jertfelnicia și dorința lor ca Basarabia să se alăture din nou de Țara Mamă – România, de care a fost dezrădăcinată de popoarele străine culturii și tradiției noastre, rugăm pe Milostivul Dumnezeu să așeze suflete lor în cortul sfinților și totodată să ne binecuvânteze țara cu vrednici conducători care să repare greșelile trecutului, care să consolideze unitatea neamului nostru și să lucreze pentru pacea, dezvoltarea și sporirea Binelui în acest pământ mult pătimitor al Basarabiei.