75 ani de la cel mai mare val de deportări

     În această perioadă, Basarabia își aduce aminte cu tristețe de cel mai mare val de deportări, când în noaptea zilei de 5 spre 6 iulie 1949 peste 36.000 de persoane, majoritatea femei și copii au fost încărcate de trupele de ocupație sovietică în vagoane destinate animalelor și trimise către Siberia sau Kazahstan, aducând multă suferință și deznădejde în rândul locuitorilor din Basarabia răstignită și despărțită de neamul și țara ei.
     În acest sens, în aceste zile, în bisericile de enorie si în mănăstirile din cuprinsul Episcopiei Basarabiei de Sud sunt pomenite toate victimele acestor deportări, cât și toți cei care au suferit prigoana sovietică pentru mărturisirea adevărului de credință și de identitate românească.

Foto: basilica.ro

Biroul de presă al Episcopiei Basarabiei de Sud.