Joi, 23 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, împreună cu Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, înconjurați de un ales sobor de preoți și numeroși credincioși, au pus piatra de temelie pentru viitoarea biserică care se va zidi în satul Aluatu, în cinstea “Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt și a Sfântului Cuvios Daniil Sihastru.
"Satul Aluatu își are rădăcinile în istorie având un trecut frumos, aici locuind în armonie români, bulgari, găgăuzi și alte naționalități, buni gospodari și cu frică de Dumnezeu, dornici să aibă o biserică în satul lor.
Locuitorii satului își aduc aminte cu pioșenie de biserica din piatră, construită în cinstea Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie pe la anul 1879, de către boierul Haralambie Macri, biserică ce a fost închisă în anul 1945 de puterea sovietică, iar în anul 1961 a fost demolată, rămânând în conștiința contemporanilor.
După proclamarea independenței Republicii Moldova, în anul 1991, în data de 28 august, Ministrul Culturii și Cultelor, Ion Ungureanu, a înregistrat parohia creștin-ortodoxă română din localitatea Aluatu. Ulterior, membrii comunității, în majoritate români, au amenajat în anul 1992 un paraclis cu hramul „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”, paraclis ce a fost sfințit la data de 2 iulie, credincioșii dorind ca parohia să fie în jurisdicția Mitropoliei Basarabiei. Din păcate, vicleanul diavol a dezbinat comunitatea, iar luna august 1992, câțiva adepți ai Patriarhiei Moscovei au tăiat lacătul paraclisului și l-au dat spre folosință Episcopiei de Tighina.
Dornici să păstreze identitatea și testamentul bătrânilor din sat și a celor care au înființat parohia în anul 1991, membrii Comunității au înregistrat în anul 2004 parohia ca parte componentă a Mitropoliei Basarabiei, sperând că într-o zi se va putea construi o biserică în cinstea apărătorilor Moldovei, Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt și Sfântul Cuvios Daniil Sihastru”.
În anul 2018, odată cu intronizarea Preasfințitului Părinte Veniamin în demnitatea de Episcop al Basarabiei de Sud, prin stăruința dlui. Vasile Țurcanu și a altor consăteni, s-au reluat demersurile pentru reactivarea parohiei și construirea bisericii din satul Aluatu, Comunitatea fiind înregistrată în anul 2023.
Văzând dorința și insistența Dumneavoastră de a avea o biserică în ascultarea Episcopiei Basarabiei de Sud, discutând și sfătuindu-ne cu mai mulți membri ai Comunității, în luna decembrie 2023 am numit ca preot paroh pe părintele Andrei Chicoș și am dat binecuvântarea pentru începerea demersurilor proiectării și construirii bisericii parohiale, pe terenul de 20 de ari donat Episcopiei Basarabiei de Sud, în anul 2023, de către domnul Vasile Petrea, fiu al satului. Proiectul bisericii a fost realizat de Dl. arhitect Vasile Sârbu, în demersurile noastre fiind susținuți de Primăria Aluatu și de alți prieteni care înțeleg rolul bisericii viața noastră."
La final, Preasfințitul Părinte Veniamin a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim pentru bucuria și binecuvântarea acestor zile, prin prezența și vizitarea Episcopiei Basarabiei de Sud, cat și tuturor celor care s-au alăturat acestui moment istoric pentru satul Aluatu.
Totodată a îndemnat pe toți să susțină și să contribuie la construcția bisericii, pentru a avea binecuvântarea lui Dumnezeu și mijlocirea sfinților ocrotitori ai acestora.
Biroul de presă al Episcopiei Basarabiei de Sud