Sărbătoare și bucurie în parohia Adormirea Maicii Domnului din satul Cucoara

Duminică, 4 februarie 2024, Preasfințitul Părinte Veniamin a oficiat Sfânta Liturghie la parohia “Adormirea Macii Domnului” și “Sfântul Ierarh Andrei Șaguna” din satul Cucoara, protopopiatul Cahul.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția sa a lăudat credința și insistența orbului Bartimeu din Ierihon, care a insistat în rugăciune și a primit vindecarea suferinței sale. El a recunoscut în Domnul Hristos din Nazaret pe Fiul lui David, cerându-i să-l miluiască.

Domnul Hristos văzând credința i-a dăruit vederea trupească și a lăudat credința lui, însemnându-ne și pe noi să nu deznădăjduim, să nu renunțăm la crezul nostru și la puterea vindecătoare a lui Dumnezeu.

Preasfinția sa a vorbit despre importanța vederii și cunoașterii lumii create atât pentru viața de aici, cat și pentru cunoașterea lui Dumnezeu și bucuria unei vieți fericite.

În încheierea cuvântului, Ierarhul a rugat pe Dumnezeu să ne dăruiască vederea și înțelegerea duhovniceasca a lucrurilor, îndemnându-i pe cei prezenți să ceară de la Dumnezeu cu credință și speranță, și toate cererile se vor împlini lor.

În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Daniel-Alexandru Filip a fost hirotonit preot, fiind felicitat și încurajat de Preasfinția sa, care i-a prezentat bucuriile și dificultățile slujirii în zilele noastre.

La finalul Sfintei Liturghii au fost sfințite clopotele bisericii, Preasfinția sa explicând rolul acestora în cultul Bisericii și în viața comunității.

Preotul Paroh Andrei Apetrei a mulțumit ierarhului pentru purtarea de grijă și pentru bucuria adusă în comunitate în această duminică.

Credincioșii au primit binecuvântarea episcopului lor și au mulțumit lui Dumnezeu pentru toate.

Biroul de presă al Episcooiei Basarabiei de Sud

Galerie foto