Vineri, 26 ianuarie 2024, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, la parohia “Sfinții Împărați Constantin și Elena” din satul Filipeni, a fost oficiată Sfânta Liturghie de clericii Protopopiatului Cantemirului si Tigheciului, sub protia părintelui Andrei Apetrei - Secretar eparhial, cu prilejul cinstirii Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv - ocrotitorul spiritual al protopopiatului.
La finalul Sfintei Liturghii, cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele protopop Vasile Burduja, care a vorbit credincioșilor despre viața Sfântului Iosif Naniescu și despre virtuțile care l-am condus pe calea sfințeniei.
După Sfânta Liturghie, a avut loc ședința administrativ lunară a protoieriei. În deschiderea ei, pr. Andrei Apetrei a transmis mesajul de binecuvântare și mulțumire al Preasfințitului Părinte Veniamin către clericii protoieriei pentru implicarea și lucrarea din anul 2023. Au fost abordate subiectele ordinei de zi și au fost trasate principalele obiective și activitățile care se vor desfășura pe parcursul anului 2024. Printre acestea, în contextul Anului omagial și comemorativ, vor fi organizate mai multe evenimente liturgice și social-filantropice, pentru a aduce bucurie și binecuvântare pe chipurile celor suferinzi, dar și recunoștință pentru cei care se îngrijesc de aceștia.
Clericii din Protopopiatul Cantemirului și Tigheciului au mulțumit chiriarhului lor pentru purtarea de grijă din anul 2023, care s-a materializat prin creșterea numărului de clerici, apropierea credincioșilor de viața bisericii și prin progresul lucrărilor la șantierele aflate în lucru.
Biroul de presă al Episcopiei Basarabiei de Sud.