Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, la Cahul, în ziua de vineri, 26 mai 2023, în contextul Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești în cuprinsul Patriarhiei Române, înscriindu-se totodată în seria de evenimente organizate în contextul împlinirii a 100 de ani de la înființarea Episcopiei Basarabiei de Sud (fostă a Cetății Albe-Ismail); a 22 de ani de la reactivarea sa și împlinirea a 5 ani de la alegerea, hirotonia și întronizarea primului ierarh de după reactivarea acesteia, a Preasfințitului Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud.
La acesta au participat trei coruri din Mitropolia Moldovei și Bucovinei: Corul Academic „Byzantion” Iași, Grupul Psaltic „Sfântul Iosif cel Milostiv” al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” Iași și Corul „Camena” al doamnelor preotese din Protopopiatul Piatra Neamț, care au interpretat cântări bisericești în stil psaltic-bizantin, aducând în sufletele celor prezenți bucurie duhovnicească și amintirea momentelor când Basarabia era „eparhia de aur” a Bisericii Ortodoxe Române.
La eveniment au luat parte Excelența Sa, doamna Anca Corfu – Consulul General al României la Cahul; domnul Nicolae Dandiș – primarul municipiului Cahul; doamnele Tatiana Romaniuc și Stella Bădin - viceprimarii municipiului Cahul; domnul Ion Ghelețchi și doamna Ludmila Chiciuc – prorectori în cadrul Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, domnul Valeriu Baban – Inspector Direcția de Învățământ Cahul, doamna Rodica Păneșescu – Directorul Palatului de Cultură „Nicolae Botgros” Cahul, clerici și numeroși spectatori de pe ambele maluri ale Prutului.
În final, Preasfinția Sa a oferit Ordinul patriarhal Crucea Maria Brâncoveanu pentru Dna. Rodica Pănășescu – Directorul Palatului de Cultură „Nicolae Botgros” din municipiul Cahul, care are rezultate deosebite pe plan național și internațional cu echipele de dans pe care le coordonează, cât și pentru susținerea activităților desfășurate de Eparhia noastră.
Iar pc. pr. Simeon Popovici, parohul bisericii din satul Batîr, Protopopiatul Cimișlia a primit Ordinul patriarhal Crucea Sfântul Ștefan cel Mare pentru clerici.
De asemenea, Preasfințitul Părinte Veniamin, a oferit unui număr de 40 de copii Bursa „Brațele Părintești” care este în valoare de aprox. 30 euro, fiind oferită în totalitate pentru cele 9 luni ale anului școlar 2022-2023. Aici aducând mulțumire Înaltpreasfintitului Părinte Iosif – Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale și Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei pentru susținerea financiară a acestui proiect.
Biroul de presă al Episcopiei Basarabiei de Sud.