Biserica din Slobozia Mare, Protopopiatul Cahul a fost sfințită de patru ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române

     Joi, 11 mai 2023, comunitatea din satul Slobozia Mare a fost în zi de sărbătoare, prilejuită de sfințirea bisericii „Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.
     Slujba de sfințire a fost oficiată de către patru ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române: Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos; Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud; Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii și Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, înconjurați de un ales sobor de preoti și diaconi din Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi, Arhiepiscopia Iașilor, Arhiepiscopia Dunării de Jos și din cuprinsul eparhiei.
     Cuvântul de la finele rânduielii de sfințire a locașului de cult a fost rostit de către Înaltpreasfințitul Părinte Casian, care a evidențiat sensurile duhovnicești ale acestei rânduieli, iar în cadrul Sfintei Liturghii după citirea pericopei evanghelice Preasfințitul Părinte Visarion, a vorbit despre înjumătățirea praznicului Învierii Domnului și despre importanța acestuia în iconomia mântuirii neamului omenesc.
      În cuvântul rostit la final, chiriarhul locului – Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a mulțumit lui Dumnezeu pentru această zi binecuvântată și de mare bucurie pentru comunitatea din Slobozia Mare, dar și pentru Episcopia Basarabiei de Sud, aflată în an centenar.
     Totodată, a aminitit celor prezenți că în această localitate există o comunitate ortodoxă dinamică și harnică, cu rădăcini puternice ancorate în lucrarea ierarhilor harnici și a preoților care au slujit aici. În 1871 episcopul Melchisedec Ștefănescu al Dunării de Jos, a sfințit o biserica realizată cu osteneala credincioșilor din Slobozia Mare, dar care în vremea de tristă amintire a stăpânirii sovietice a fost demolată la 13 iunie 1960.
      Iar în această zi, s-a observat o lucrare providențială, care acum la 200 de ani de la nașterea episcopului Melchisedec Ștefănescu, să fie sfințită o nouă biserică în această localitate.
      Așa cum se menționează în actul de sfințire „după evenimentele din anii 1980 ai secolului trecut și mișcarea de redeșteptare națională, credincioșii din Slobozia Mare au solicitat să fie zidită o nouă biserică în sat și să le fie redată credința strămășilor. Astfel, în anul 1991, cu mari eforturi, s-a pus o piatră de temelie pentru o nouă biserică participând la acest eveniment Mitropolitul Antonie al Ardealului, Episcopul Casian, arhiereu vicar al Dunării de Jos și diaconul Visarion Bălțat, astăzi episcop al Tulcii, fără ca pe această temelie să mai fie construită biserica.
      Cu eforturi și greutăți s-a obținut un lot de teren în centrul localității, acesta fiind donat pentru construirea sfintei biserici de către binecredincioasa Vasiliev Maria. Ulterior, domnul inginer Ilie Saghin, fiu al satului, a întocmit proiectul bisericii în formă de navă, obținându-se autorizația de construcție, iar la Sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului, în ziua de 6 august 2007, cu binecuvântarea Mitropolitului Petru al Basarabiei, s-a pus piatră de temelie de către un sobor de preoți. 
     Biserica a fost construită între anii 2007- 2013, cu efortul financiar și fizic al preotului paroh și al enoriașilor, fiind zidită din blocuri de calcar donate de către Primărie. După finalizarea construcției, cu sprijinul Departamentului pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, în perioada anilor 2014-2018, au fost realizate următoarele lucrări: tencuirea exterioară, construcția acoperișului și a învelitorii din tablă zincată, s-a montat pardoseala, s-a achiziționat catapeteasma sculptată în lemn și s-au finisat pereții exteriori și interiori, biserica fiind pregătită pentru pictură.
     În anul 2019, cu binecuvântarea și cu sprijinul Preasfințitului Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, și cu ajutorul Departamentului pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, s-au început lucrările de pictură ale bisericii, în tehnică al secco, de către pictorul Valentin Palade. Lucrările de pictură au fost încheiate în anul 2022, cu sprijinul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.

      În final, Preasfinția Sa a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru susținerea și sprijinirea tuturor activităților eparhiei, Guvernului României care sprijină financiar lucrărire din eparhia păstorită, iar în mod special în această zi credincioșilor care au fost alături de preotul lor în realizarea acestui edificiu.
      La acest eveniment istoric pentru parohia Slobozia Mare au fost prezenți Excelența Sa, doamna Anca Corfu, Consulul General al României la Cahul, dl. Nicolae Ivășescu – secretar general al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), autoritățile locale și mulțime de credincioși de pe ambele maluri ale Prutului.
     Pentru activitatea deosebită desfășurată ca paroh al acestei comunități de peste 20 de ani, precum și pentru ascultările care le-a îndeplinit în cadrul Episcopiei Basarabiei de Sud în ultimii 5 ani, cea de inspector eparhial și protopop de Cahul, preotul Ion Herța a primit în semn de apreciere pentru jertfelnicia și activitatea deosebită cea mai înaltă distincție pentru clerici a Patriarhiei Române - crucea patriarhală, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, iar din partea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos – Crucea eparhială - Sfântul Apostol Andrei.
     De asemenea, au fost oferite mai multe distincții patriarhale și eparhiale pentru activitatea deosebită și sprijinirea lucrărilor de construcție a bisericii, doamnei preotese Mirela Herța și doamnei primar Valentina Carastan – Ordinul patriarhal pentru mireni - Crucea Maria Brâncoveanu, dlui. Veaceslav Șaramet – Ordinul patriarhal pentru mireni Sfântul Apostol Andrei și dlui. Valeriu Leapciu – Ordinul patriarhal pentru mireni - Sanctus Stephanus Magnus, iar ceilalți ctitori și binefăcători au primit distincții eparhiale.
     La rândul ei, doamna Valentina Carastan – primarul localității Slobozia Mare, în semn de recunoștință și înaltă apreciere pentru sprijinul oferit comunității în decursul timpului, a oferit titlul de cetățean de onoare Preasfințitului Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud și Exceleței Sale, doamnei Anca Corfu, Consulul General al României la Cahul, iar celorlalți ierarhi prezenți și preotului paroh le-a oferit diplome de excelență.
     Preotul paroh a mulțumit Preasfințitului Părinte Veniamin pentru sprijinul și povețele oferite în decursul timpului, a mulțumit ierarhilor prezenți și credincioșilor care i-au fost alături de la începutul lucrării până în prezent.
     Evenimentul liturgic din această zi s-a înscris în seria de evenimente dedicate împlinirii a 100 de ani de la înființarea Episcopiei Basarabiei de Sud (fostă a Cetății Albe-Ismail) și a 22 de ani de la reactivarea acesteia.

Biroul de presă al Episcopiei Basarabiei de Sud

Galerie foto