Sfânta Lumina s-a coborât astăzi la ora 14.54 la Biserica Sfântului Mormânt.

     Prin purtarea de grija a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Sfânta Lumina a ajuns pentru al doilea an la credincioșii din Mitropolia Basarabiei.
      Cu acesta ocazie, delegația Patriarhiei Române care a participat la ceremonia desfășurată la biserica Sfântului Mormânt ajunsă la București, a fost întâmpinată la Aeroportul Internațional Otopeni, de delegația Mitropoliei Basarabiei condusă de Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, care a preluat Sfânta Lumina pentru a o aduce in Basarabia spre binecuvântarea si bucuria credincioșilor.
     Ajunsă la Aeroportul Internațional din Chișinău, delegația a fost așteptata de către Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, de Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți, înconjurați de delegațiile formate din clericii și credincioșii din toate protopopiatele Mitropoliei.
     După ceremonia de întâmpinare a Sfintei Lumini, Preasfințitul Părinte Veniamin, s-a îndreptat către centrele protopopești din Eparhiei, oprindu-se pentru a binecuvânta credincioșii și clericii din Cimislia, Cantemir si Cahul.

Biroul de presă al Epicopiei Basarabiei de Sud.

Galerie foto