Joi, 16 Februarie 2023, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Batîr, Protopopiatul Cimislia, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi din protopopiatele Cimislia și Căușeni.
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit în treapta preoției pe Pc. Diac. Teodor Popenco, pe seama parohiei Batîr, iar pe tânărul teolog Andrei Cristian Chicoș în diacon pe seama bisericii „Sf. Ier. Nicolae și Sf. M. Mc. Evdochiaˮ din orașul Cimislia.
În cuvântul de învățătura, Preasfinția Sa a vorbit credincioșilor despre viața sfinților prăznuiti în această azi - Sfântul și Dreptul Simenon și Sfânta Prorocita Ana, care au avut o viața pilduitoare, împletind rugăciunea cu slujirea la templu, virtuți care le-au oferit binecuvântarea vederii Fiului lui Dumnezeu întrupat.
În final, chiriarhul a felicitat pe pr. Simenon Popovici, parohul bisericii, care si-a sărbătorit ocrotitorul spiritual, apreciindu-l pentru rodnica activitate pe care a desfășurat-o spre slava lui Dumnezeu si propasirea dreptei credințe în parohia încredințata.
Totodata, Preasfinția Sa i-a îndemnat pe părinții hirotoniți sa fie slujitori rugători si smeriți, căutând a fi bineplacuti înaintea lui Dumnezeu si modele demne de urmat pentru enoriașii încredințați spre păstorire.
Părintele paroh i-a mulțumit Preasfințitului Părinte Veniamin pentru binecuvântarea adusă credincioșilor din parohia Batâr, atât prin hirotonia părintelui Teodor, cât și pentru purtarea de grija permanenta.
Preasfinția Sa a oferit mai multe volume de carte pentru școala din localitate, cât și preoților prezenți, iar pentru credincioși a oferit iconițe.
Biroul de presă al Episcopiei Basarabiei de Sud.