Poetul Grigore Vieru a fost comemorat la Cahul

            Marți, 14 februarie 2023, în prezența Preasfințitului Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a fost oficiată slujba parastasului pentru marele poet basarabean – Grigore Vieru, la împlinirea a 88 de ani de la naștere, la Paraclisul Învierea Domnului, din incinta Centrului eparhial din municipiul Cahul.

          În cuvântul adresat celor prezenți, Preasfinția Sa a evidențiat cele mai însemnate aspecte din viața poetului, evidențiind că „Grigore Vieru a făcut parte din generația marilor patrioți basarabeni care au luptat pentru apărarea identității, credinței, valorilor și pentru promovarea unității neamului. Pentru că în poeziile sale, cât și în celelalte lucrări și fapte, observăm dorința de a fi într-o singură țară, dorința de a afirma românismul. Mărturisea el că „a fost privat de dreptul de a cunoaște istoria adevărată” și i se părea ca fiind o mare realizare să poți vizita Iașul, Bucureștiul și celelalte localități importante unde s-au născut marii noștri poeți naționali. Dumnezeu i-a dăruit posibilitatea ca după 1990 împreună cu Nicolae Dabija, cu Ion Ungureanu, dar și cu ceilalți colegi și scriitori să ajunsă și să cunoască foarte bine spațiul românesc, făcând cunoscută Basarabia în întreaga lume, devenind astfel un apostol al plaiului natal, pe acolo unde a mers vorbind despre frumusețea locurilor în care s-a născut și despre frumusețea sufletului românesc.

          În continuarea evenimentului, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Veniamin, clericii din Protopopiatul Cahul au participat la celelalte evenimente dedicate poetului basarabean, organizate în parteneriat cu Direcția Generală de Învățământ Cahul, Universitatea de Stat „B. P. Hașdeuˮ și Primăria Municipiul Cahul, iar la parohii au fost oficiate slujbe de pomenire și evenimente culturale.

 

Biroul de presă al Episcopiei Basarabiei de Sud.

Galerie foto