Parohia Învierea Domnului și Sf. M. Mc. Gheorghe - Giurgiulești

        Localitatea Giurgiulești este o frumoasă așezare din Sudul Basarabiei la confluența a doua fluvii mari Prut și Dunăre, la 50 km de centrul raional Cahul și la 12 km de Galați, cu o populație de 3.074 locuitori din care 90% creștini ortodocși și care cândva avea o biserică de o mare frumusețe ridicată la 1854 din piatră. La inițiativa Episcopului de Ismail a fost construita o biserică în formă de cruce cu doua turle, cu 5 clopote cum alta nu mai exista prin apropiere.

         Dar n-a fost să fie pentru mult timp, pentru că în 1963 din ordinul organelor comuniste, biserica a fost demolată. Cu toate că de-a lungul anilor s-a încercat educarea „omului nou” fără Dumnezeu, demolând fără frică lăcașurile sfinte, timpul ne-a demonstrat că nimic nu poate înlocui credința în Dumnezeu. O dată cu demolarea bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din sat, oamenii au fost lipsiți de tot ceea ce a fost sfânt - de credință creștin ortodoxă. La început slujbele s-au ţinut într-o casă particulară oferită în acest scop până la ridicarea noii biserici.

 

În 1997 pe data de 7 mai s-a primit decizia ca Pr. paroh Şcurea Ion să înceapă demersurile pe baza unui proiect, punându-se piatra de temelie la data de 5 septembrie 2000.

Temelia bisericii în formă de cruce greacă este ridicată pe fundaţii continue monolite din beton armat cu dimensiunile de 21.6 -11,8 m. Din lipsa de mijloace financiare lucrările au fost reluate în anul 2008 când s-a primit un ajutor financiar din partea domnului Andrei Pădureţ din Bucureşti care este și ctitorul bisericii.

Lucrările au continuat până în anul 2015 când s-a pus acoperișul bisericii.

Din punct de vedere arhitectural planul bisericii este sub forma de cruce greaca, împărțirea interiorului fiind după canonul bizantin altar, naos, pronaos, pridvor și cu o turlă peste naos. Acoperișul este din tablă zincată, pereții si bolțile sunt tencuiți și pregătiți pentru aplicarea picturii, în acest moment fiind finalizată pictura la turla-Pantrocator.