Sora Vasilisa SCURTU – un stâlp al familiei și al comunității, o mamă milostivă și bună

Sora Vasilisa SCURTU – un stâlp al familiei și al comunității, o mamă milostivă și bună [1]

 

Preacucernici Părinți,

Îndurerată familie și întristată adunare,

 

Am primit cu adâncă tristețe vestea trecerii din această viață a Doamnei Vasilisa Scurtu, o mamă jertfelnică, credincioasă și muncitoare, care a trecut pragul acestei vieți, lăsând în inimile noastre amintiri frumoase și exemplul vieții unei femei vrednice, credincioase și milostive.

Sora Vasilisa Scurtu s-a născut în anul 1952, în familia modestă, muncitoare și credincioasă a lui Ion și Maria Donici, din satul Baurci Moldoveni, raionul Cahul, fiind al doilea din cei opt copii ai familiei. A crescut și a fost educată după dreptarul credinței noastre creștin ortodoxe, iar la vremea rânduită de Dumnezeu s-a căsătorit cu Grigorie Scurtu, având împreună trei copii: Sergiu, Anatolie și Ion, pe care i-a crescut în dreapta credință, iar prin exemplul viețuirii le-a insuflat dragostea de Dumnezeu și de semeni, evlavia față de Biserică și celelalte virtuți care i-au ajutat să reușească în viață și să dobândească un nume bun.

A absolvit Colegiul Medical din orașul Cahul, apoi și-a început activitatea profesională în cadrul Spitalului Raional Cahul, unde  a ocupat mai multe funcții, iar după aceasta s-a transferat la Policlinica raională Cahul în calitate de asistent medical, misiune pe care a îndeplinit-o cu mult devotament până la momentul pensionării.

Odată cu căderea regimului comunist din Basarabia, a fost membru activ și șef adjunct al Ligii Femeilor Creștine - filiala Cahul, din această postură sprijinind combatanții luptători pentru drepturile moldovenilor, pe participanții la războiul din Transnistria, unde și-a pus viața în slujba celor răniți, aducând alinare și speranță eroilor care au apărat cu arma în mână demnitatea neamului și pământul binecuvântat, dar mult încercat și pătimitor.

Dragostea și dârzenia ei pentru mărturisirea adevărului istoric al Mitropoliei Basarabiei au făcut-o apreciată în comunitate, ea lupta pentru adevăr, pentru istoria și identitatea acestui neam, fiind o mărturie vie a credinței ortodoxe și a atașamentului față de valorile tradiționale și identitare românești. A fost una dintre „femeile mironosițe” ale eparhiei, a stat neînfricată de pază la Mănăstirea Sfânta Treime din satul Roșu, atunci când un grup de rău voitori au dat foc mănăstirii, dorind să împiedice construcția mănăstirii și să saboteze lucrarea călugărilor.

Era mândră de fiii ei și adesea ne vorbea de Sergiu, pe care viața l-a dus în Germania, de chirurgul Ionică, medic la Spitalul Universitar din București, de părintele Anatolie, doctor în Teologie și preot în centrul Capitalei, știind că el se roagă pentru familie și pentru păstoriții săi. Își iubea copiii, nepoții și nepoatele și dorea ca toți ai casei să fie demni, dreptcredincioși, solidari și cu inimă bună, să ducă mai departe crezul ei și al unui neam trecut prin încercările vieții.

Grijile lumești și activitățile profesionale n-au împiedicat-o pe sora Vasilisa să poarte grijă și de cele duhovnicești, pregătindu-și comorile pe care molima nu le strică și furul nu le risipește. De la întronizarea noastră în scaunul chiriarhal al Episcopiei Basarabiei de Sud, am evidențiat dragostea ei față de aproapele, smerenia, statornicia în dreapta credință și milostenia. De multe ori, ne-a încurajat cu cuvântul, dar și cu bănuțul văduvei, făcând aceste gesturi cu discreție, iar celor cărora le oferea din bănuții ei le spunea: să-i folosiți la biserică, acolo unde este nevoie, ajutând după puterile pe toți.

Toate aceste eforturi, pentru semenii aflați în suferință în spital sau policlinică, pe câmpul de luptă, pentru afirmarea identității naționale și în lupta cu nedreptățile din societate, dar mai ales pentru sufletul ei curat, pentru curajul neînfricat de a mărturisi adevărul, Dumnezeu i-a dat multe bucurii, chemând-o la odihnă veșnică la vârsta de 72 de ani.

Implicarea civică a doamnei Vasilisa Scurtu a fost răsplătită de autoritățile centrale și locale ale Republicii Moldova prin oferirea titlului de veteran de război, cât și prin mai multe ordine, precum: Medalia „Apărătorul Moldovei”; Medalia „Pentru țară, pentru neam”; Ordinul „Crucea memoriala” și altele.

În aceste momente de vremelnică despărțire și de triste pentru familie şi pentru toți cei care au cunoscut-o şi prețuit-o pe Doamna Vasilisa, Vă adresăm cuvânt părintesc de mângâiere sufletească şi Vă încredințăm de întreaga noastră compasiune, rugându-ne Mântuitorului Iisus Hristos, Biruitorul morții şi Domnul vieții, să așeze sufletul roabei Sale împreună cu drepții, în loc luminat, în loc cu verdeață, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinul.

Dumnezeu să odihnească sufletul ei în Împărăția Sa împreună cu drepții întru nădejdea Învierii de obște!

Veșnica ei pomenire din neam în neam!

Cu părintești binecuvântări,

† Veniamin

Episcopul Basarabiei de Sud