Ziua Națională a Culturii a fost celebrată la Cahul

     Luni, 15 ianuarie 2024, cu prilejul Zilei Naționale a Culturii, în prezența Preasfințitului Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, la Paraclisul „Învierea Domnului” din Cahul a fost săvârșită slujba de Te Deum  de către Pr. Petru Veste – Consilier Eparhial, la care a luat parte Permanența Eparhială și credincioși.
     După programul liturgic, Preasfințitul Părinte Veniamin a participat la manifestațiile dedicate poetului național Mihai Eminescu care s-au desfășurat în fața bustului său amplasat în zona adiacentă a Palatului de Cultură „Nicolae Botgros” din municipiul Cahul, alături de autoritățile locale și centrale, cadrele didactice, elevii și iubitorii de cultură din municipiul Cahul.
     În cuvântul său, chiriarhul a evidențiat importanța organizării acestui eveniment „pentru a comemora pe poetul fără de pereche și pentru a ne aduce aminte de importanța marilor oameni pe care i-a dat Dumnezeu neamului nostru. Printre oamenii înzestrați cu mult har de la Dumnezeu se enumeră și poetul Mihai Eminescu, care a înscris o pagină cu litere de aur în istoria culturii române și care a contribuit la promovarea spiritualității românești.” De asemenea, a subliniat două aspecte: „primul, care vizează dragostea pe care trebuie să o avem față de neamul nostru, față de țara noastră și responsabilitatea în același timp pentru promovarea culturii și identității noastre, mai ales în contextul în care se observă o criză de identitate în spațiul nostru basarabean. Avem nevoie de consolidarea sentimentului apartenenței la neamului nostru, iar Eminescu cu întreaga sa operă stă la baza acestor activități pe care noi trebuie să le însușim”. Cel de al doilea lucru amintit este „demnitatea de care trebuie să dăm dovadă ca fii ai marilor domnitori și în același timp ai generației de oameni și bărbați de stat care au contribuit în anii 1990 la construirea edificiului libertății noastre.” De asemenea, a evidențiat ceea ce afirma cândva Eminescu că „Biserica Ortodoxă este Mama neamului român”, acesta a crescut în Biserică, a conștientizat misiunea Bisericii la promovarea culturii, a conștientizat importanța oamenilor Bisericii care au avut un rol important în istoria culturii noastre naționale. Totodată a făcut o paralelă între viața zbuciumată pe care a avut-o Mihai Eminescu, așa cum este și în spațiul basarabean  un zbucium în și pentru promovarea identității.
     La final, Preasfinția Sa a mulțumit organizatorilor pentru frumoasa activitate organizată, având loc depunerea de flori la bustul poetului național.

 

Biroul de presă al Episcopiei Basarabiei de Sud

Galerie foto