Vremea frumoasă de la finele lunii lui Brumărel din anul acesta, dorința de a întări legătura inimii cu Dumnezeu și cu țara Mamă, cu binecuvântarea și sprijinul Preasfințitului Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, și dragostea pe care o are Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, față de clericii și credincioșii din stânga Prutului, au prilejuit un imbold pentru un grup de pelerini din parohia Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril din localitatea Manta, protopopiatul Cahul, de a se ruga pentru cele de folos sufletului și de a merge pe urmele sfinților care s-au nevoit pentru dobândirea Împărăției Cerurilor.
Astfel, în prima zi de pelerinaj, pe 23 octombrie au strabătut Cetatea Iașilor pe următorul traseu: Manăstirea Hadâmbu, unde au participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie; Catedrala Mitropolitană din Iași, unde s-au închinat la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva; Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi, mănastire inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO datorită frumuseții arhitecturii; Biserica Sfântul Nicolae Domnesc; Biserica Sfântul Sava; Mănăstirea Golia; Mănăstirea Cetățuia, iar la finalul zilei au poposit la Biserica Sfântul Cuvios Ioan Iacob din incinta Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț.
În cea de-a doua zi, 24 octombrie, au vizitat Mănăstirea Neamț, unde s-au închinat la moaștele Sfântului Cuvios Paisie și la icoana Maicii Domnului Îndrumătoarea; Mănăstirea Secu; Mănăstirea Sihăstria; Mănăstirea Sihla; peștera Sfintei Teodora; Mănăstirea Agapia și Mănăstirea Văratec.
Cu inima plină de bucurie, liniște și recunoștință pelerinii s-au întors la casele lor, mulțumind lui Dumnezeu și celor care i-au susținut în organizarea acestui pelerinaj.
Pe aceasta cale mulțumim Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dar și clericilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Iașilor, care primesc mereu cu brațele deschise pe basarabeni și desfășoară proiecte de recunoaștere și reintegrare în spiritualitatea și cultura românească de care suntem atât de legați, dar vitregiți de vremuri.
Biroul de presă al Episcopiei Basarabiei de Sud