Sâmbătă, 21 octombrie 2023, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi a sfințit biserica „Acoperământul Maicii Domnului și Sfântul Apostol Andrei” si Centrul Socio-Cultural „Sfântul Apostol Andrei” din incinta parohiei, oficiind Sfânta Liturghie pe altarul de vară, în prezența a numeroși credincioși.
În cuvântul de învățătură de la finalul Slujbei de sfințire a bisericii, chiriarhul a rostit un cuvânt de învățătură, explicând semnificația duhovnicească a rânduielii săvârșite, evidențiind faptul că „biserica este făcută de către oameni din materialele existente în lumea aceasta, însă ea este făcută pentru a fi loc al sălășluirii lui Dumnezeu; ea este făcută de către oamenii iubitori de Dumnezeu ca o jertfă de mulțumire pentru darurile și binefacerile revărsate asupra lor. După sfintire, biserica devine darul lui Dumnezeu făcut oamenilor pentru sfintire si mantuire, aici împărtășindu-se cu Sfintele Taine si ierurgii. Ulterior, a prezentat asemănarea dintre botez si sfințirea bisericii, arătând ca noi trebuie sa devenim Templu al Duhului Sfânt”.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Veniamin a tâlcuit pericopa evanghelică, subliniind grija pentru mântuirea sufletului și ridicarea din robia păcatului „care pot fi realizate doar prin mijloacele harului Duhului Sfânt, care se coboară asupra noastră ori de câte ori îl chemăm pe Dumnezeu să vină în viața noastră, dar în mod special când ne spovedim și ne împărtășim cu Sfintele Taine”
A evidențiat lucrarea deosebită a părintelui Adrian Iațco și a familiei sale, care s-a materializat atât prin construcția bisericii, dar mai ales prin construcția bisericii celei vii, această comunitate fiind una vie și implicată în toate activitățile care sunt desfășurare, mulțumindu-le pe această cale tuturor ostenitorilor și binefăcătorilor parohiei.
De asemenea, la momentul liturgic cuvenit, Preasfinția Sa l-a hirotesit pe parohul bisericii, părintele Adrian Iațco întru iconom stravrofor, iar ctitorilor și binefăcătorilor parohiei le-a oferit diplome de gratitudine.
La acest moment istoric pentru această comunitate au luat parte și părintele Mircea Uță dimpreună cu părintele co-slujitor și corala Parohiei Apărătorii Patriei II, Arhiepiscopia Bucureștilor – parohie înfrățită cu această parohie din Protopopiatul Căușeni.
Părintele paroh, în semn de apreciere și recunoștință a oferit Preasfințitul Părinte Veniamin și celor doi părinți de la Parohia Apărătorii Patriei II câte o bederniță.
Istoricul parohiei:
În localitatea în care este zidită vechea biserică, închinată Maicii Domnului, ctitoria domnitorului Moldovei Grigore Callimachi și a mitropolitului Daniil al Proilaviei, în iarna anului 2016 se încep demersurile pentru zidirea unei noi biserici închinate Maicii Domnului, întrucât biserica veche era transformată în muzeu. Cu începuturi destul de grele din cauza lipsei resurselor financiare, cu multă trudă, preotul paroh Adrian Iațco reușește să pună temelia aceste biserici împreună cu unii binefăcători în vara anului 2016.
Arhitectura bisericii este de tip bazilical,de mici dimensiuni, proiectată de către domul arhitect Valeriu Bălăn, cu două turle, în formă de corabie și cu suprafața de 149,6 𝑚^2, având lungimea de 21 𝑚, lățimea de 8,5 𝑚 și înălțimea de 14 𝑚. În interiorul bisericii sunt 6 coloane, pe care se sprijină clopotnița cu 6 clopote de dimensiuni diferite și tavanul, în întregime semirotund, pe structură ușoară de fier, pe care e montată și turla de deasupra naosului, având și două brațe laterale. Prima Sfântă Liturghie a fost săvârșită la data de 26 februarie 2017.
Finisarea pereților exteriori a fost înfăptuită în anul 2019, iar în vara anului 2020 s-au încheiat lucrările din interior, iar pereții au fost vopsiți cu var lavabil. În anul 2021, la dorința părintelui Adrian și a comunității, pentru a repara nedreptatea făcută prin ocuparea Basarabiei de către Imperiul Țarist și implicit a bisericilor din acest oraș, preotul paroh a aderat la Episcopia Basarabiei de Sud, păstorită de către Preasfințitul Părinte Veniamin, ce se află sub oblăduirea canonică a Bisericii Mamă.
Catapeteasma bisericii a fost executată cu sprijinul chiriarhului, dar și cu cel al Arhiepiscopiei Iașilor.
În contextul anului omagial al Episcopiei Basarabiei de Sud, succesoarea Episcopiei Cetății Albe-Ismail, la 260 de ani de la zidirea bisericii închinate Maicii Domnului, prin milostivirea Preasfintei Treimi, astăzi, 21 octombrie 2023, s-a săvârșit slujba de sfințire a sfântului altar și a Centrului socio-cultural din parohie de către Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi de pe ambele maluri ale Prutului, participând și clericii de la parohia înfrățită, în prezența autorităților locale și centrale, dar și un număr mare de credincioși.
https://www.youtube.com/watch?v=bxxa-0ymIYI
Biroul de presă al Episcopiei Basarabiei de Sud.