Consistoriul duhovnicesc de la Ismail

Sfârşitul războiului Crimeii, desfăşurat între Imperiul Țarist şi Imperiul Otoman (1853 – 1856), a avut ca urmare încheierea Tratatului de pace de la Paris, din martie 1856, prin care s-a hotărât ca trei judeţe din sudul Basarabiei, Cahul, Bolgrad şi Ismail să fie retrocedate Principatului Moldovei. După acest eveniment, viaţa bisericească de aici a fost reorganizată, din încredinţarea Mitropolitului Sofronie Miclescu al Moldovei (1851 – 1860).

Pentru administrarea nemijlocită a bisericii din cele trei județe basarabene s-a înființat la data de 26 martie 1857 un Consistoriu cu reședința la Ismail, iar la conducerea acestuia a fost pus Arhimandritul Teoctist Scriban, nepot al vrednicilor arhierei Filaret și Neofit Scriban, absolvent al Academiei Teologice din Kiev și fost profesor al seminariilor din București și Iași.

Scopul autorității consistoriale a fost de a organiza biserica din sudul Basarabiei, fiind o prelungire a voinței Mitropolitului Moldovei în această regiune, deci să ia decizii administrative, social-filantropice, culturale etc în numele său. Consistoriul veghea asupra stării morale și materiale a tuturor centrelor bisericești din jurisdicția sa, veghea asupra disciplinei clericilor, distribuia scriptele necesare preoților, se îngrijea de administrarea corectă a  bunurilor  bisericești  și făcea rapoarte anuale asupra situației financiare a fiecărei biserici.

Purtarea de grijă față de clerici și de biserică, precum și toată activitatea administrativă bisericească din ținuturile basarabene era exercitată prin intermediu consistoriului, folosind structuri ierarhice precum: protopopii, parohii, blagoginii și starostii.

Protopopii erau aleși dintre preoții care demonstrau meritele cele mai mari. Pentru numirea acestora, Consistoriul trebuia să facă o recomandare către Mitropolitul Moldovei care îi confirma. Responsabilitățile protopopilor erau atât față de cler, cât și față de credincioși. Acestea cuprindeau: supravegherea conduitei preoților, păstrarea moralității și dreptei credințe în popor, respectarea rânduielii actelor liturgice, conservarea și respectarea patrimoniului bisericesc, controlarea registrelor parohiale, păstrarea evidenței clerului din fiecare protopopiat și rezolvarea problemelor de ordin administrativ și canonic ce apăreau în diverse parohii.

Sub conducerea consistorială, în cele trei județe, Cahul, Ismail și Bolgrad, s-au creat trei protopopiate. Fiecare protopopiat avea un protopop, ajutat de unul sau mai mulți blagocini. Protopopiatele de Cahul și Ismail aveau fiecare câte doi blagocini, iar cel de  Bolgrad avea trei.

Fiecare comună forma o parohie ce se afla sub păstorirea unui preot paroh. Preotul era recomandat de către Consistoriu  Mitropoliei Moldovei, care trebuia să îl confirme. În administrația parohiei preotul era ajutat de către un credincios din sat, ales de către comunitate, numit drept staroste .

Starostele parohiei avea sub supraveghere registrele de venituri și cheltuieli ale bisericii. În timpul Sfintei Liturghii, starostele era cel care aduna banii aduși de către credincioși ca ofrandă pentru biserică, vindea lumânări, primea prinoasele, avea grijă de curățenia din biserică și încasa veniturile. Starostele făcea raportul financiar asupra situației parohiei, la sfârșitul anului, acesta fiind semnat și verificat de preotul paroh și ceilalți clerici slujitori. Acest raport era înaintat protopopului pentru a ajunge către Consistoriu.

Unul din cele mai importante obiective ale Consistoriului a fost ajutorarea copiilor orfani și a personelor aflate în nevoi. Exista un fond ce se numea fondul milei sau fondul orfanicesc și provenea de la toate bisericile, din dările binevoitoare ale credincioșilor, din venitul lumânărilor, din veniturile cimitirelor, la care se adăugau venituri provenit de la personalul bisericesc

Situația religioasă din sudul Basarabiei

Componenţa confesională a populaţiei a fost modificată, în spațiul pruto-nistrean, odată cu anexarea acestui teritoriu la Imperiul Țarist la începutul secolului al XIX-lea. Această componență a fost atât rezultatul politicilor de colonizare a acestei zone de către administraţia rusească, cât și rezultatul atitudinii manifestate de aceeași autoritate față de o confesiune sau alta. Cu toate acestea, în această zonă au rămas și popoare din componența Imperiului Otoman care trebuiau să se alinieze cu noile forme reforme statale. O astfel de comunitate se afla în târgul din Ismail.

Din această comunitate, turcul Mehmet Mustafa este convertit la ortodoxie și botezat de către arhimadritul Teoctist în data de 4 mai 1860. Înainte de aceasta, Mehmet a înaintat către Consistoriu o cerere prin care face o mărturisire de credință, semnată de acesta în data de 6 iulie 1860, povestind parcursul vieții sale și motivația pentru care dorește să se boteze. Acesta declară că s-a născut în Crimeea, iar în anul 1855 s-a mutat în Turcia din cauza Războiului Crimeii, desfășurat între anii 1853 – 1856. În aceeași mărturisire relatează că s-a născut și a crescut în Islam, dar a văzut adevărul creștinismului și dorește din inimă să se convertească și să primească sfântul creștinism și duhul lui Hristos. Motivele pentru care dorește această schimbare sunt credința adevărată și salvarea sufletului. Acesta cere de la Consistoriu să fie catehizat și botezat, prezentându-și actele de identitate și declarând că nu a fost niciodată căsătorit, nici nu a ajuns în fața instanțelor de judecată pentru vreun delict și dorește să-și trăiască viața creștină în Ismail sau în Principatul Moldovei. Această mărturisire de credință este ca un rezumat al misiunii Consistoriului în sudul Basarabiei deoarece cuprinde atât misiunea duhovnicească a acestuia, cât și o tendință a populației eterogene  de a se apropia de Principatele Române.

Consemnările Episcopului Filaret Scriban despre sudul Basarabiei descriu o parte a populației din această regiune ca fiind îndepărtată de la practicile Bisericii Ortodoxe. Cauza acestor practici s-ar datora slabii catehizări a unei părți de populație venită din Rusia, oamenii fiind atrași de practici superstițioase. Una din primele mișcări sectare cu care atât Mitropolia Moldovei cât și autoritățile de stat aveau să se confrunte este cea a molocanilor. Numele acestei secte i-a fost dată de la practica de a bea lapte în post. Secta molocanilor nu recunoștea autoritatea statului,  ierarhia bisericească, iar comportamentul lor antisocial a făcut ca această sectă să nu fie tolerată. În acest sens reclamațiile făcute de către credincioșii ortodcși asupra acestei grupări l-au determinat pe Mitropolitul Moldovei să intervină la guvernul României pentru a rezolva problema sectei molocanilor.

Situația bisericească din Cahul era de asemenea una cu probleme. Satul era pustiit de moldovenii care păstrau dreapta credință, aceștia mutându-se în Principatele Române, și era acum ocupat de lipoveni. Biserica din Cahul era acum lipovenească. Situația era aceeași la Chilia și  Vâlcov.

Pentru a nu impacta prea puternic viața locuitorilor din sudul Basarabiei, guvernul Moldovei hotărăște ca până în anul 1859 regulile de guvernare din această zonă să rămână aceleași care au fost sub dominarea Rusiei, atât politic, cât și bisericesc.

Învățământul românesc din sudul Basarabiei

Cel mai vechi act al Consistoriului poartă semnătură Mitropolitului Sofronie Miclescu fiind un decret mitropolitan nr. 720 din 1 mai 1857 prin care se hotărăște pe lângă reorganizarea consistoriului, a organizării întregului sistem național de învățământ în primii ani de cârmuire românească în sudul Basarabiei. Astfel se înființează la Ismail o mică școală bisericească cu predare în limba română și rusă pentru pregătirea tinerilor din această zonă. Scopul înființării acestei școli îl aflăm din raportul Arhim. Teoctist Scriban, nr 37/1863 către Ministerul Cultelor și al Instrucțiunii Publice : starea înapoiată a clerului basarabean de atunci, față cu clerul din Moldova, și spre a se opri stăruințele dascălilor netrecuți prin seminar de a păși la treptele preoțești.

La Cahul a funcționat pe lângă școlile prmare și o școală catehetică ce a fost condusă de preofesorul Dimitrie Teodorescu.

Începând cu anul 1857, în Basarabia au existat doar două nivele de învățământ: primar și secundar. În acest context o foarte mare importanță o aveau clericii români ortodocși, care ocupau posturile de învățători. Prin strădania Consistoriului, în sudul Basarabiei, în fiecare comună a funcționat câte o școală de băieți și una de fete.

De un statut deosebit s-a bucurat Școala Centrală din Bolgrad, cu predare în limba bulgară, care beneficia de folosirea unor moșii și bălți ale statului dar și de o autonomie juridică și financiară. Această școală a fost un centru important pentru recrutarea viitoarelor elite ale statului bulgar de după anul 1878 și un centru important pentru organizațiile politice bulgare din emigrație.

Într-o perioadă de 7 ani,  1857-1864, Consistoriul duhovnicesc de la Ismail prin Arhim. Teoctist Scriban a reușit să organizeze viața bisericească din sudul Basarabiei sub toate aspectele ei majore, reorganizând învățământul, la care se adaugă limba română, organizând un fond central de ajutorare a culturii și a nevoiașilor și păstrând învățătura ortodoxă în fața pericolelor comunităților sectare ce au venit din Rusia. Rolul administrației consistoriale din Ismail a fost acela de a îndruma bisericile și școlile din acest nou teritoriu, realipit Principatului Moldovei, către aspirații creștine și naționale.

Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Principatelor Române, sfătuit de Mihail Kogâlniceanu cel care cunoștea însemnătatea morală și culturală a existenței unei episcopii în mijlocul unei comunități multietnice înființează la 17 noiembrie 1864, Episcopia Dunării de Jos cu sediul la Ismail și cu jurisdicție asupra județelor Ismail, Bolgrad și Domenii, Covurlui și Brăila, iar în fruntea acestei eparhii a fost ales ilustrul ierarh Melchisedec Ștefănescu.

Scopul înființării Episcopiei Dunării de jos a fost: nutrirea și dezvoltarea sentimentului religios ortodox în popor și identificarea cu idealul Românismului a elementelor eterogene din sudul Basarabiei.

Diac. Gabriel Mădălin Vasile

——————————————————————————————————————–

BIBLIOGRAFIE

  1. ANIC, MCIP, dosar. 1153/1865,
  2. FIASRO, fond 110, dosar 30/1860,
  3. FIASRO, fond 110, dosar 34/1860,
  4. Anuarul Episcopiei Cetății Albe Ismail, 1923 – 1936
  5. Pacu, M., „Amintiri bisericeşti şi culturale din Basarabia Sudică sub carmuirea romană din 1857-1878”, în: BORom XLVII (1930)
  6. Stavropoleos, Filaret, „Starea Basarabiei pe timpul Retrocedărei sale la Moldova, cum și starea ereziilor reigioase din acea localitate, ce erau atunci pe acolo”, în Biserica Ortodoxă Română, Revista Periodică Eclesiastică, Anul al XXX – lea 1906 – 1907, Tipografia „Cărților Bisericești”, București, 1907.
  7. Solcanu, I. Ion, Școala românească în județele Cahul, Bolgrad, și Ismail pe durata reîntrupării la Principatele Române 1857 – 1878, Editura Enciclopedica, Iași, 2013